Mă numesc Veronica și sunt fondatoarea Activero, un studio de wellness dedicat stării de bine a corpului și minții. Îți mulțumesc că ne ești alături și că dorești să afli mai multe despre povestea noastră.
Pentru mine, totul a început la vârsta de 18 ani. Am fost nevoită să renunț la visul de a continua o carieră în balet, din cauza unei hernii de disc în zona cervicală. Sfatul medicilor a fost să evit mișcările intense, deoarece exista și riscul paraliziei. Anii ce au urmat nu au fost ușori. Nu am putut accepta situația, însă am căutat mereu să păstrez legătura cu domeniul artei spectacolului.
Norocul a făcut să descopăr universul Pilates, după o perioadă marcată de crize de durere cauzate de acea hernie. Încet-încet, am renunțat la orteza care făcea parte din garderoba mea aproape zilnic. Cu exercițiu și perseverență, am descoperit că principiile de întărire a musculaturii care susține coloana, formulate de Joseph Pilates, au puterea de a schimba vieți, inclusiv pe a mea.
Am decis că am cel puțin datoria morală de a transmite mai departe această descoperire și altor persoane care trec prin perioade grele. Mulți sunt pe punctul de a renunța la a face mișcare, deoarece “așa se recomandă”. Însă, atâta timp cât exercițiile sunt executate corect și cumpătat, nu avem decât de câștigat.
În martie 2019, Activero a prins contur sub forma unui studio de wellness situat într-un cartier unde, în acel moment, nu exista un astfel de spațiu dedicat stării de bine a corpului și minții. Ne-am bucurat încă din primele luni de sprijinul clienților care ne-au devenit prieteni și am creat împreună o comunitate strânsă.
La începutul lunii martie 2020, ca mulți alții, am fost puși în fața situației de a ne închide porțile. Totuși, din dorința de a ne menține aproape de comunitatea creată, am făcut transferul în mediul online și am început să transmitem orele de Pilates și Yoga live, cu ajutorul tehnic al soțului meu, Andrei.
Am primit imediat feedback pozitiv, atât de la comunitatea cu care ne întâlneam în persoană înainte, dar și de la noi membri din întreaga țară și de peste hotare! Am decis atunci să transformăm Activero Online într-un studio virtual de sine stătător, care să ofere clase accesibile oriunde și oricând pentru cei care nu vor putea să ne fie alături după ce am redeschis porțile studioului fizic.
Am construit platforma Activero Online de la zero, pentru că ne pasă de calitatea experienței pe care o oferim membrilor comunității noastre. Mai sunt multe de făcut, multe de adăugat sau îmbunătățit permanent, însă vă asigurăm că lucrăm - poate mai mult ca oricând - ca Activero Online să ajungă la toți cei care apreciază mișcarea, starea de bine și sănătatea corpului și minții.
Suntem o comunitate ce cuprinde persoane de toate vârstele, din variate domenii profesionale, cu diferite pregătiri sportive, cu diverse probleme de sănătate, însă cu dorința comună de a ne simți bine în corpul nostru și a nu ceda la prima ușă închisă în fața noastră. Așadar, te așteptăm alături de noi și… îți deschidem fereastra spre starea de împăcare a minții cu corpul tău!
Suntem ghidați de această idee, care ne indică direcția oricând avem de luat o decizie.
Punem accentul pe execuția corectă a mișcărilor și pe progresul sigur al participantului de la o oră la alta. Astfel, protejăm articulațiile și coloana de dureri nedorite și ajutăm la tonifierea musculaturii și îmbunătățirea posturii. Un exercițiu executat corect este mai valoros decât 10 repetări rapide și greșite.
Oferim diferite perioade și modalități de plată a accesului pe platformă, pentru a fi accesibili oricui. În cazul în care decizi că Activero Online nu se potrivește cu așteptările tale și dorești să îți dezactivezi contul, vom restitui diferența de zile rămase din abonamentul deja achitat, conform termenelor și condițiilor noastre.
Nu în ultimul rând, vrem să punem bazele unei afaceri sustenabile și de durată. Evaluăm atent balansul dintre costurile operaționale și prețul abonamentelor, pentru a fi corecți față de clienți, dar și față de noi.
Împreună colaborăm să vă aducem tot ce-i mai bun în domeniul wellness, body & mind.
Instructor Hatha Yoga
Eu sunt Adelina Dinu și predau yoga de 2 ani. Sunt instructor certificat internațional la Yoga Alliance, cu 200 RYT terminate în 2018 și instructor de Kids & Family Yoga cu certificare internațională obținută la Yoga & Kids International în 2020. Pentru mine yoga a devenit prietena mea cea mai bună, de când am fost împinsă de durerile de coloană și de insomnie să apelez la ea. Yoga m-a pus față în față cu mine, m-a conectat cu corpul fizic, cu respirația și mi-a scos onestitatea la suprafață. De atunci îmi arată constant unde mai am de lucrat cu mine și unde am evoluat. E cea mai bună metodă de self-therapy! În ultimii 6 ani am trecut prin multe transformări, însă yoga a rămas constantă. Mă menține stabilă, conștientă, îmi ține sub control egoul, îmi oferă claritate, mă conectează la divinitate și îmi este momentan cea mai bună metodă de prevenție a bolilor. La Activero vă aștept cu clase de Hatha Yoga pentru începători, Yoga Nidra pentru un somn sănătos și la Family & Kids Yoga cu povești, mișcare și distracție. Namaste!
Instructor Vinyasa Yoga, Pilates
Sunt Evelina Rustem, parte din echipa Activero. Sunt profesor de educatie fizică și sport, dar și profesor de yoga și pilates, pentru că îmi place să combin activitățile cu copiii, dar și cu adulții. Pasionată din totdeauna de drumeții și activități în aer liber, dar și de activități de lucru manual, în care pun mult suflet. Erasmusul din Danemarca (2012) m-a adus mai aproape de yoga, moment în care am început cu pași mărunți să fac schimbări în viața mea. Așa am ajuns să fac tranziția de la clase dinamice spre cele de body & mind.
Fondatoare, Instructor Pilates, Total Barre™️
Veronica Martinoiu este fondatoarea studioului Activero. După o carieră în domeniul administrativ artistic, a urmat cursuri de formare ca instructor de Pilates, tehnician nutriționist și trainer Total Barre™, din dorința de a-și îmbunătăți propriul stil de viață. În 2018, a deschis studioul Activero pentru a putea oferi și altor persoane beneficiile fizice și mentale pe care le-a descoperit practicând Pilates și yoga.
Instructor Terapie prin Yoga
Anca Amariei este profesor de yoga certificat de către Yoga Alliance, prima trainee din România în terapia prin yoga de la Institutul de Terapie prin Yoga din Amsterdam (primul program de acest gen din Europa) și ambasador al stării de bine. Practică yoga de peste 7 ani și facilitează online & offline clase de grup și private, ateliere pentru dezvoltare personală și retreat-uri de wellbeing. În mediul corporate, a dezvoltat activități de wellbeing pentru companii precum Cetelem, Deutsche Bank, Emag, Fashion Days, H&M, Mega Image, Renault, Novartis etc. Anca are peste 13 ani de experiența în comunicarea de brand și corporativă, iar în prezent este și PR Manager pentru Discovery în Europa, Orientul Mijlociu și Africa.
Instructor Pilates, Yoga
Sunt Monica Tudor, absolventă a Facultății de Educație Fizică și Sport, de profesie kinetoterapeut. Am început să practic yoga din curiozitate și pasiune pentru mișcare, în urmă cu 10 ani. Atunci am realizat că yoga nu este doar un mod de a face mișcare, eventual de a transpira și lucra mușchii; ci este un sistem complex prin care fiecare asana (postură) îți așează segmentele într-un anumit fel, te posturează și-ți aliniază corpul – vertebră cu vertebră – pentru ca el să aibă o anumită formă. Această formă, aceasta asana, m-a învățat să mă centrez, să-mi simt și să-mi conștientizez mișcările, mușchii, respirația. De opt ani, practic și predau yoga încercând să împărtășesc celor de lângă mine cunoștințele și experiențele mele.